O militantă Femen a protestat față de condamnarea avortului într-o biserică din Paris

O militantă Femen a protestat față de condamnarea avortului într-o biserică din Paris
O militantă ce ar putea face parte din grupul feminist Femen a mimat vineri un avort înainte de a urina în fața altarului bisericii Madeleine din Paris, conform unor surse concordante, la o zi după o acțiune similară în piața Sfântul Petru, relatează AFP.
Publicat: 21/12/2013, 10:13

O militantă ce ar putea face parte din grupul feminist Femen a mimat vineri un avort înainte de a urina în fața altarului bisericii Madeleine din Paris, conform unor surse concordante, la o zi după o acțiune similară în piața Sfântul Petru, relatează AFP.

Militanta s-a îndreptat vineri dimineață, cu bustul gol, către altar în fața a zeci de persoane prezente la repetiția unui cor.

Conform declarațiilor preotului paroh, tânăra a pus mai întâi în fața altarului o bucată de ficat de vițel menită să reprezinte un fetus înainte de a urina pe scările altarului. Aceasta a părăsit biserica fără a pronunța un singur cuvânt.

Conform unui fotoreporter AFP cuvintele „344 salopes” erau scrise pe abdomenul său, o referință la un manifest al celor 343 de femei care au semnat în Franța un apel la depenalizarea avortului și legalizarea întreruperii voluntare de sarcină în aprilie 1971. Pe spatele său era scris „Christmas is aborted”.

Poliția a deschis o anchetă după o plângere depusă de un preot al bisericii Madeleine.

Joi, o militantă ucraineană a mișcării „Femen” și-a scos tricoul în apropiere de piața Sfântul Petru pentru a protesta față de condamnariea avortului de către Biserica Catolică. Pe pieptul său era scris în engleză „Christmas is cancelled. Jesus îs aborted”.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Răsturnare de situație în cazul elevului agresat sexual în toaleta unei școli din București. Ce...
Cât costă rochia pe care Andreea Esca a purtat-o la nunta Roxanei Hulpe. Ținuta a...
FOTO. Milionarul Arpad Paszkany a transformat-o total pe „Cenușăreasa” Antonela Pătruț. Afaceristul i-a schimbat nu...
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47...
După ce a fost declarată moartă, o femeie a început să respire în timp ce...
BREAKING | A murit legenda lăutarilor din România!
Afecțiunea de care suferă Diana Dumitrescu. Diagnosticul DUR primit de la medici: „Am avut o...
Informaţii revoltătoare în cazul românilor luaţi de ape în Italia. Patrizia a sunat de patru...
A fost declarată decedată, dar a început să miște la morgă. Cazul care a șocat...
„Trăim cu speranţă, cu nădejdea că încă Cristian ar mai fi în viaţă” Căutările se...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Cât costă în România cel mai ieftin SUV SsangYong? RIVAL pt. Duster
Rusia ameninţă că va ataca instructorii militari occidentali din Ucraina: "Nu contează dacă sunt francezi...
Ceva CIUDAT se întâmplă chiar în centrul galaxiei Calea Lactee
Schimbare majoră pentru românii cu BULETIN. Vor fi VERIFICAȚI
Andreea Esca, critici vehemente. Ținuta vedetei TV a declanșat haosul
Patrocle, cățelul care a frânt inimile românilor cu dispariția lui, a fost găsit după 2...
VIDEO Flavius, filmat cum se îneacă! "Băiatul a strigat, nu l-a băgat nimeni în seamă"
Cuza, mărturisiri despre momentul în care s-a angajat prima dată, atunci când mama lui nu...
Final fericit pentru Patrocle! Cățelul dispărut în București este în drum spre casă, după patru...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Primul zbor privat în jurul Lunii, anulat. Mesajul transmis de japonezul Yusaku Maezawa
×